Inductie

Meditez cu cartile inchise, impreuna cu cei necunoscuti. Ii citesc sperand ca ma vor inspira, dar nu ii accept pana nu gasesc in ei ceea ce ma inspira odata
Poate ar trebui fiecare sa ne punem in locul celuilalt. Inotand prin zapada, aburind fularul, ghemuindu-te respingand frigul. Cu doar o fractiune de secunda, sari la ganduri din subconstient, prin fiecare filtru al fiecarui fum tras lejer in tine. Nu e normal sa te ineci, cel profesionist nu da gres. Esti profesionist la descrierea succinta a unei tigari , dar nu si sa tragi din ea?
Esti profesionist la a baga bratari semnificative in mintea ta , dar nu si a trage in gura fumul gri, transparent.
Firgul te coloreaza. Genunchi sunt mov, nasul aprins de beculete rosii, degetele le cantaresti apoi la cald, sunt cu cateva grame mai grele.
Revii prin aceleasi globule rosii la realitatea zgribulita peste care nu poti sa o privesti altfel decat ca frigul de afara. Nu are cum sa iti dea nimeni inca o pereche de sosete in plus, mai bine tolerezi ceea ce nu vrei sa vezi.
Eu. Tolerez sentimentele, dar nu si capacitatile, abilitatile, ceea ce este constructiv. Sunt la nivelul distrugator, unde filmele indiene inca imi dau frisoane, muzica turceasca inca e pe acolo, exista impreuna cu rahatul turcesc. Inca exista bani impreuna cu fericirea si florile impreuna cu iubirea.
Indicatiile prescrise de mine uneori, unora sunt inexistente; cinismul prescris de majoritate mie este administrat doar pe jumatate, din fericire, inca.

Dragul meu jurnal. Sinceritate

   A trecut puțin timp  de când nu te-am salutat, dar destul să îmi dau seama că un lucru care nu e facut sincer nu este la fel de uman. Am decis și poate înca nu atât de profesional că o să îți spun totul ca atunci când mă uit in cea mai perfectă oglindă. Să se reflecte cele mai sincere momente ție. Hotărât și spus sincer de pe acum.
   Îmi dau seama că acest jurnal va fi unul normal, ca a unei adolescente apoi risc ca aceasta sinceritate să devină plictisitoare și va fi cu toată modestia de care vreau să fiu lăudată.
  Pentru ca în ''cutiuța'' mea se spun și se întreabă multe. Întrebările îmi răstoarnă concepțiile și le așează la locul potrivit până când va veni altă întrebare și un alt loc, cel mai potrivit. Dacă până azi îmi calculam fiecare realizare pe care am avut-o de când m-am născut, mâine aș putea să fiu rece, neclintită de nimic. Aș putea vizualiza toate acele parți unde m-am lăsat dusă de val și am simțit, m-am îndrăgostit de ideea de a simți. Acum spun lejer că m-au dus în jos. M-au ajutat până la o anumită barieră, tocmai până în punctul  de unde pornea rigiditatea. Unde o să mă ducă defapt această răceală?Poate la Galați, la facultate, la un job de care să fiu mandră, până când va veni în sfârșit și momentul când nu o să mai despic nimic în doua și o să dau voie sentimentelor.