Un idiot



Cat de mult mi-ar placea sa fie dat o zi intreaga , o data pe an, doar amurg. Cu el o data m-as dezveli in bratele lui si inca o data in sufletul meu. Nu imi doresc sa mai folosesc cuvantul suflet pentru ca regulile imi impun sa raman treaza pentru momente delicate. Totul e mult prea fugitiv, se intampla prea des sa uit de imbratisarile lui, fata de regulile care sunt primare in gesturile mele, atat de controlate, prea putin ''pur si simplu''.
M-ar intreba cineva cum-de nu e al meu. Chiar, de ce nu sunt in bratele lui ?De ce un lucru atat de perfect pentru prima oara poate sa nu existe si sa mi se spuna in fata:
- bai fata , idealul nu exista!
Idealul nu poate fi al meu ?Al nimanui ?E si el trecut de varsta pe care o poarta, una lingusitoare si neagra. Idealul imi poate fi un om, un individ de nu l-as suporta daca nu l-as iubi deja, dar ce pot face eu ?Sa lupt cu mine pentru mine? Pentru nimic in final. Pentru tipul asta ?Nu ar indrazni sa ma culeaga de nicaieri si nici sa ma prinda daca voi cadea, nu e de jocul meu, e de lasat in filme, gen drama. Si pe bune ca drama e putin spus la cat de dramatic este el. Se rup varstele , cuvintele , fustele pentru lacrimile vesele, imbibate de veselie, trecatoare cand ma priveste.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu