Unde ma aflu?

Unde ma aflu?La ora de istorie si la nivelul meu distrugator. Degeaba incerc sa  imi dau seama care-i problema.
-Care-i problema?
E a profei pentru ca nu imi preda lectia, apoi eu sa invat fiecare detaliu pe de rost SAU e problema mea pentru ca exercitiul meu de intelegere a textului e de cacat.
Bineinteles!Puteam sa ma nasc cu un  IQ ridicat, asa mult ca doar plantai in acest sol fertil, o idee,  crescand si evoluand daca este udat din cand in cand si starnita de factorii externi( de cele mai multe ori negativi). Dar nu m-am nascut Einstein. Sunt tot eu, Andreea, cea care trebuie sa exersezeze etnogeneaza, intelegand-o la un nivel  necesar.
Un kg de cuvinte amestecate cu un kg de idei poate iesi o salata delicioasa pentru degustatori profesionisti. Opera este inteleasa de oameni la un nivel necesar simturilor, dar nu si starea completa a compozitorului.Si nici ca as putea intelege un artist vreodata in splendoarea lui adevarata sau macar pe vreun istoric bizantin.
Intorc roata si nici o concluzie, cea pe care eu o admit nu este indeajuns de buna pentru rezolvarea totala a problemei , fara sa mai apara vreodata( e sigur faptul ca sunt o idealista si imi place sa gandesc totul sp
re absolut) Indirect sau direct pot concluziona orice teorie incepand de la un singur fir. Asocieri cu care poti dezvolta in asa fel incat sa ajung la concluzia pe care eu mi-o doresc(daca cumva stiu ce imi doresc). A dori, dorinta, Doru :) A dori-a fi stapanit de tendinta de a face, de a avea sau a dobandi ceva, a rani, a nazui ceva. E un triunghi in care ciocnesc colturile, niciodata ajungand la un lucru, unul singur. Nu stapanesc nimic, nu trag de sfori nici un absolut, doar situatii, oameni pe care ii pot rani sau bucura superficial, prin ei simtind si eu (de obicei) altceva.
Deci, unde ma aflu?La nivel de teorie. Iubesc artisti dar, nu cunosc prea multi, nu cunoasc daca starile lor sunt asemanatoare cu ale mele si nici nu stiu de ce vreau sa aflu. Sa vad binele in fiecare ''maimuta''  din spatele si din fata mea e o solutie, dar nu deajuns.
Ce imi doresc eu? Absolutul care, daca ar exista, mai devreme sau mai tarziu m-ar inebuni. Realitatea e deprimanta, uneori, ca sa o apreciezi. Poate as putea doar sa o privesc, deocamdata sa trag cu ochiul la situatiile stupide care se formeaza intr-un mod si mai stupid. ''Nu merita sa fie totul verde'', nici constientizarea realitatii in paralel cu greselile facute intentionat. Ca atunci cand cumperi painea cea mai moale si mai aratoasa de la supermarket, dar imbibata cu prafurile care o mentin asa si care tie, clar iti fac rau intr-un mod nociv.
Concluzie.Stiu unde ma aflu acum dar nu intodeauna. Realitatea nu imi da acele frisoane de care deja sunt dependenta, dependenta de iluzii.
-Cat de necesare imi pot fi ele?
-Necesare cand mi-ar lipsi reusita?

1 comentarii:

Sir Jew spunea...

In textul la prima vedere 'Unde ma aflu?' de Andreea L, eul liric se interiorizeaza in adancul sufletului pentru a se autoanaliza, aflandu-se intr-o situatie de zi cu zi.
Parerea mea este ca, orice persoana are dreptul la alegerea subiectului indragit oricat de mult e fortat sa participe la alte activitati. Pentru a ne forma si a ne cunoaste mai bine sinele suntem obligati sa luam parte la o activitate aleasa de noi.

Trimiteți un comentariu