Soldatul

Imi imbraca firele de par cu degetele lui, arcuite din cauza rapiditatii, sa nu sufere nici pielea lui , nici a mea.
Imi imbraca pielea cu o armura gata sa cada, chiar intentionat si sa imi taie firicerele de par.
Isi pune, si el,  armura grea si se izbeste de toti soldatii buni, pregatiti in manuirea cat mai buna a sabiilor, pe care le poate lipi la loc firele de par.
Soldatul  imi domina definitiv pori deschisi de aburul frigului. Soldatul devine apoi statuie. Ma lasa pe mine sa ii ridic fruntea si sa ii deschid toti nasturii verzui. Ma indeamna sa ma aprecieze. Imi da o epoca si o societate, imi da un loc, in armura lui , la rasarit. Il las mai mult in pielea mea, sa ii iubesc nasturii verzui si sa imi domine orice parte din corp prin simpla sinceritate si atitudinea rigida, atasata uneori de afectiunea copilul din mine.
 Imi inveleste armura si pleaca.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu