L-am numit soldatul


   Omul invelit in bronz cu corpul palid si invinetit , cu coatele la vedere. Isi arata chipul in fata luminii negre, privind-o indiferent pe pielea unora si al lui. Dar de multe ori am fost nevoita sa ii spal corpul de toata intunecimea cu care este uns pe brate si incheieturi , mai des acolo unde il doare mai  tare.
 Ii privesc scurgerile de apa pe oasele nisipoase la atingere.
Atunci cand toti stropi mari se aduna in jurul taliei , ceva il bucura. Cred ca fluturasi ii sorb apa.
De obicei , tarziu dupa miezul noptii ii scurg parul lung, il usuc intr-al meu si il las sa creasca in cearsaful alb  impregnandu-se culoare.
El devine modul meu de a alerga. Cu doi pasi inainte, imi lasa urma fragilitatea pe care o culeg si o usuc pe marginea campului de lupta. Imi lasa foi albe sa ii scriu povesti despre asfalt, despre costume insemnate, cu papion negru si despre el . Sa ii povestec seara despre cladiri cu oameni straini in ele, despre ei, cum isi catara copii pe muntii de hartie.


Soldatul este tot mai slabit in apa involburata si toate ceasurile au ticait la fel . Nimic  indepartat. Aceeasi placere de ai privi corpul  .




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu