Despre blonzi

Ii visez pe blonzi. Spun presupuneri despre vreme, mai ales in pshologie. Stau tolaniti pe un pat moale, cu un genunchi ridicat. Sunt tolanitii care vor sa fie potenti la 70 de ani si slabi ca yoghinii. Sunt cei care asculta pop si vor manele, crezand ca progreseaza spre rock.
Sunt tolaniti pe un pat moale cu un genunchi ridicat. Le cad des bratul pe burta camuflata de un tricou in jurul ei. Spun presupuneri despre oameni, mai ales in psihologie.
Sunt ei mereu. Tolaniti si cacaciosi cand vin treburile mari, adica cele importante si concrete despre job si sfaturi de slabit. Sunt cei care fac teste de auto-cunoastere si se lauda cu ele. Iti vorbesc despre tot si toate ce nu iti trebuiesc.
Ei iti transmit chemarea de a fi la fel. Asadar, presupun bine despre oameni ca sunt cu palmele pe genunchi si usor de chemat. Presupun cu usurinta ca vremea influenteaza nimicul din puterea oamenilor, caci ei pot fi orice, cand vor, unde vor, dar mereu vor deveni momente. Oamenii vor fi blonzi intotdeauna. Fiindca toti facem teste de auto-cunoastere si citim horoscopul. Si toti spunem ca aceste momente nu ne influenteaza viata, si toti vorbim despre tot si toate ce nu ne trebuiesc.
Fiecare vrea sa aiba un job si sa arate ca scos din cutie, si fiecare facem eforturi plangandu-ne despre asta.
Cand nu sunt bruneti, si alte natii de lupi, care sfasie paturile moi, te tolanesti macar odata. Asa blond, bei o blonda, invarti un pix, de dezgolesti si razi de celalalt tine. Dar nu razi complet. Nu razi din plin. Nu razi cum stii ca poti sa razi. Nu razi cum ai vrea sa razi. Ai tot timpul un ochi deschis, iar cand se intampla sa iti adoarma, te prinde viata. Te prinde razand, cu pixul in mana.
In acele momente incepi sa te intrebi de ce esti blond, si nu gasesti nici un raspuns, devii nervos, apoi devii trist. Iti termini ziua si adormi. Maine o vei lua de la capat fara sa iti amintesti nimic.

Ceva și e de ajuns

Fiindcă nu-i destul pe cât vreau să fiu și cine sa fiu, pentru cei mai multi nu are cum să funcționeze doar cu necesitățile fizice și psihice. Pentru cei mai putini doar să se răcorească în ploaie și ajunge. Momentul răcoros îi ajuta să prindă energie pentru o săptămână. Aceia sunt ființe împlinite.
Când îmi aranjez parul cred că îmi va sta superb, dar va fi la fel de nearanjat, numai că știu că ceva i-am făcut, ca pe o problema pe care am rezolvat-o și nu mai contează rezultatul. Ca întrebările fără răspuns, ele nu au răspuns, dar le dau unul și e rezolvat.
Ca și oamenii care apar în momentele potrivite, ei nu au răspuns la interesele mele, dar sentimentul ca nu este nimeni s-a estompat
E nevoie de toți și de toate ca dovada ca lumea este așa cum ar trebui să fie.
Femeile au aceleași probleme de sensibilitate de când lumea și aceleași porniri de a domina fără ca nimeni să știe, fiind inconștiente de puterile sale, iar bărbații, pentru mine, rămân calculați.
Rămân la stare generală.Nu-i destul pe cât vreau să fiu, nu pentru că anumiți factori de loc îmi impun, faptul ca nu e nevoie de mai mult.
Sa stau la casa și sa am totul  într-o grădină sau livadă, să fiu o fiică și o sora chiar nepoata, cel mai des o prietenă. Nu e destul nici dacă plec de aici și vad întreaga omenire, nici dacă am alte roluri de director sau soție. Dacă ar fi să urmez logica, nu e destul doar să trăiesc.
Cu siguranță, voi contribui la dezvoltarea unor părți din mine, din alți sau a poporului. Să transmit mai departe o împlinire pe care toți o doresc. Aceleași lucruri: un iubit/ă, o melodie preferată, o carieră, un hobby etc.
Nu e destul, dar să fac ceva, orice , e de ajuns fiindcă este o problemă rezolvată.