Personal sunt un nimeni





   Mănânc și plâng, râd și beau, apă, alcool, ceai, fac sex, îmi fac prieteni, iubiți, copii și citesc o carte, mă alint și te respect, observ și te mint, mă împiedic și mă sting. Mă aprind și desprind. Calculez, mă uit la filme, fac fotografii, îmi imaginez.
 Aș spune că sunt minte, sunt suflet, sunt spirit, sunt corp. Sunt cine cred eu că sunt. Sunt o ființă cu o minte complexă și un corp care are potențial. Sunt emoție. Dar acum, pentru că îmi dau seama de asta, sunt nimeni. O ființă care face toate aceste lucruri într-un loc în care mulți oameni fac atâtea lucruri, ocup vreo 10 centimetri de la litera A la L și iau decizii care mă fac să apăs această tastatură. Alerg de la magazin acasă, de la lucru la lucru, de la mine la tine. Ai spune sunt un om obișnuit. Mă gândesc la tine acum, mă gândesc la toată lumea care se gândește la toată lumea. Mă stresez și sunt fericită că exist. Sunt fericită că pot să mă gândesc la mine, că știu lucruri despre mine. Sunt fericită  inclusiv că sunt nimeni. O grămadă de celule adunate într-o ordine a naturii care se amestecă într-o ordine a universului. O grămadă de celule care nu fac decât să fie. Fie că am un scop pe care îl urmăresc cu disperare, fie că sunt o pleavă a societății, sau că sunt fără un picior sau nefericită. Toate acestea nu contează într-o lume atât de mare tocmai pentru că nimeni și nimic nu a spus vreodată, care sa nu fie combătut, care este scopul meu sau al nostru, al oamenilor și a tot ce există. Totul se mișcă și mă mișcă și pe mine. Mă mișcă o mașină care claxonează să mă dau din fața ei pentru că sunt prea absorbită de aceasta idee care seamănă cu un cerc într-un cerc în alt cerc până când revenim în mijlocul aceluiași cerc de unde am început.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu