Sunt în cerc și gelozie


  Când mă gândesc la mine mă gândesc la un cerc iar eu sunt în mijlocul lui. Pătrund atât de mult în interior și dau de mai multe straturi, pătrund de mai multe ori până când revin din nou la suprafață. În același cerc, în același mijloc. Ideea e că avem o problemă, vreau de atât de multe ori să pătrund în cerc și în final să ajung la suprafață pentru că încerc să văd dacă ceva este schimbat. Rezultatul este mereu același.
Eu privindu-mi viața în general, gândurile, acțiunile , analizându-le într-un mod extrem. Punând punctul pe i, luând-o de la capăt.
 La fel și atunci când sunt geloasă. Îmi privesc prietenul, o privesc pe tipă, analizez gesturi, apoi mă privesc pe mine ajung la suprafață ca și cum era să mă înec într-o băltuță. De multe ori îmi dau seama din prima că dacă mă ridic în picioare o să văd că apa din baltă e până la genunchi. Atunci sunt eu fața în față cu mine și îmi pun câteva întrebări de evaluare. Andreea ai vreun motiv real? Dacă da , care este? Dacă nu, de ce? Și mă duc direct într-o gaură a sinelui care îmi taie respirația și spun cu voce tare: hei, câine fricos! Ți-e frică de ce? Că îl pierzi? Sau poate că te pierzi? Îmi dau seama cu îmi este frică să mă iubesc pe mine prin el. Apoi orgoliu se alătură drumului anevoios de a trece mai departe și îmi dau subliminale inocente despre cum nu ar trebuie să aflu o realitate pe care nu sunt gata să o accept. Dar la final ii spun acestei parți din mine, Andreea geloasa, cum nu e vorba numai despre câtă încredere poți să ai în tine sau cât de mult te poți iubi pe tine. Este vorba despre cum nu știu să fiu singură, care bineînțeles le include și pe celelalte două. Cumva am pornit de la suprafață, de acolo de unde eram am încercat să pasez subtil responsabilitatea pe altcineva(prietenul meu), ceea ce m-a făcut să mă adâncesc ca să aflu ca tot eu sunt când revin. Acum mă întreb dacă defapt acest cerc există tocmai ca să aflu lucruri despre mine.




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu